Scrisori către Univers

În anul 2013, la vârsta de șapte ani, datorită visului său de a deveni astronaut, Dexter Anderson le scrie o scrisoare celor de la NASA. În acea scrisoare copilul le spune că a auzit că doi oameni vor fi trimiși pe Marte și că și-ar dori și el să vină, dar are doar șapte ani.

Chiar dacă nimeni nu se aștepta, cei de la NASA au răspuns la scrisoare spunându-i așa: „Gândeşte-te doar. În câţiva ani ai putea să fii unul dintre pionierii care ajută lumea să înţeleagă mai bine Pământul şi spaţiul extraterestru”.

Ar fi minunat dacă fiecare dintre noi am primi un răspuns similar celor de la NASA ori de câte ori ne-am seta un obiectiv măreț.

Ar fi minunat dacă am înceta să ne mai spunem „nu se poate“, și am avea măcar curajul să cerem, să scriem o scrisoare și să vedem ce se întâmplă. Cui? Ție. Ție, celui din viitor, care a obținut deja acel obiectiv. 

Când obiectivele mari te sperie, dă-le drumul în Univers

Cum ar fi dacă atunci când obiectivele tale te sperie, în loc să spui „nu pot, nu am să reușesc niciodată” ai lansa o scrisoare în spațiu. Pur și simplu ai scrie obiectivul tău pe o foaie, l-ai pune într-o rugăciune, i-ai vorbi Creatorului/ Universului despre dorința ta și i-ai spune sincer să ai nevoie de resurse pentru a îndeplini acel lucru.

Dragă …..,

Îmi doresc să : ……..obiectivul tău………….

Dacă acest obiectiv este spre binele meu cel mai înalt, mă las ghidat de tine. Am nevoie să aduci în realitatea mea resursele care să mă sprijine în acest proces. Am nevoie să îmi arați drumul – cum să aduc acest obiectiv în realitatea mea și ce este potrivit să fac. Care este primul pas?

 

Îți mulțumesc!
Aștept curios răspunsul tău,

Te semnezi apoi lansezi scrisoarea în „spațiu“.

Cu siguranță nu vei găsi răspunsurile în cutia poștală, așa cum a găsit Dexter Anderson, dar poate că răspunsurile vor veni prin intermediul oamenilor din viața ta, prin „coincidențele“ de zi cu zi, prin întâmplări care la început îți vor părea fără rost, prin nevoia de a te schimba și de a adopta noi obiceiuri.

Dă-ți voie să te joci!

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Roberta 26 iulie 2017 at 18:24

    Deci… ar trebui sa pastrez eu scrisoarea? 😀

    • Reply literapiaa 28 iulie 2017 at 11:41

      Să o păstrați într-un loc drag vouă sau să o ardeți :D. Eu am un bol special, cumpărat chiar de mine. Când am o dorință „neastâmpărată” o scriu pe un bilet și apoi îl pun acolo.

  • Reply literapiaa 28 iulie 2017 at 11:54

    Asta nu am experimentat, dar dacă asta simțiți să faceți, faceți-o!
    Încercați și asta și varianta în care ardeți scrisoarea. 🙂
    Oricum cea mai importantă parte a acestui exercițiu este energia cu care scrieți scrisoarea. Faceți-o cu încredere, dragoste și detașare. Și scrisoarea să fie strict legată de dumneavoastră (să nu implice alte persoane).
    Îmi doresc să obțineți rezultate frumoase!

  • Leave a Reply