De curând am conștientizat că am un soi de teamă și neplăcere în fața oamenilor aroganți. Motivul? Mă aștept din partea lor să vină să „îmi taie capul” de fiecare dată când felul meu de a fi pune în pericol felul lor de a fi. Mai exact, când încep să înfloresc, să cresc, să fiu fericită, să îi scot din lumina reflectoarelor (sau cel puțin așa interpretează ei)… de fiecare dată când le pun „încrederea” în ei pe semne de întrebare, atunci se activează. Am pus încrederea între ghilimele tocmai că arogantul poartă o mască a încrederii, nu încrederea însăși.
Pentru mine aroganța este un mod în care oamenii își iau un scut, în loc să zică „accept că uneori sunt un mare idiot, accept că lumea poate trăi bine-mersi și fără mine și nu sunt eu centrul Universului, accept că nu sunt mega special, sunt tot un om cu aceleași 24 de ore, accept că urăsc oamenii mai deștepți ca mine, accept că am niște răni nevindecate, accept că vreau să îi umilesc pe unii pentru că la rândul meu am fost umilit, accept că sunt nefericit în preajma oamenilor fericiți, accept că egoul meu este cât casa și îl las să îmi conducă viața, accept că nu pot să privesc cu deschidere oamenii din jur” în loc să facă asta, unii aleg să își pună haina asta de arogant și să o fâlfâie cu mândrie în fața tuturor.
Problema mea nu e existența lor. Problema mea a fost, „Băi de ce naiba îi atrag? De ce le apăs butoanele?” Și de ce ei la început sunt buni, drăguți și „nearoganți” cu mine și când observă că fac chestii faine, hop întorc foaia pe principiul „las că îți arăt eu ție, te anulez imediat”.
Vorbeam cu una dintre exemplele de aroganță chiar zilele trecute. M-a întrebat dacă eu sunt ok cu cât câștig. I-am zis că da, pentru că am reușit să am un salariu mult mai bun anul acesta decât anul trecut când munceam dublu și câștigam foarte puțin. În loc să zică „băi felicitări că ai făcut schimbarea asta”, ea duce discuția în direcția „știi atunci când nu câștigi suficient, atunci este o problemă cu iubirea de sine”. Îi zic „super, înseamnă că am mai rezolvat ceva de acum un an”. „Nu cred că ai rezolvat, poate încă este o problemă acolo.”
Asta este un exemplu de anulare pe care cei aroganți, abuzivi sau cei care cred că au dreptul să știe mai multe decât știi tu despre tine o vor face. Cine are un astfel de comportament abuziv? De regulă cei care nu au reușit în viață ceea ce și-au propus. Cei care au resurse, au talent, au idei, au tot ce le trebuie, dar ce să vezi… nu au reușit pentru că ghici ce… când ești arogant oamenii fug de tine. Atunci când aroganții văd pe cineva care face lucruri faine, în loc să îl susțină, îl anulează prin tot ceea ce fac, zic, gândesc. Că na… au sentimentul că lumea în care trăim este tot o competiție din care ei vor ieși mereu învingători. Din fericire lumea este o competiție doar pentru cei care aleg să vadă asta. Din nefericire aroganții vor muri cu aroganța lor de gât și cu problemele nerezolvate. Din fericire nu e treaba mea, ci a lor.
Dincolo de ce zic oamenii care vor să te anuleze, este importantă energia pe care o simți din partea lor. Pentru mine energia asta se simte ca atunci când cineva vrea să îți închidă gura, chiar în momentul în care tu vrei să spui ceva important. Ca atunci când cineva nu te lasă să fii cum vrei tu să fii și își impune propriile păreri, proiecții, idei pe principiul „știu eu ce este mai bine pentru tine”. Ca atunci când te chinui să scoți capul la lumină și cineva pune presiune pe tine să te bage la loc. Ca atunci când o parte din tine se zbate să te tragă înapoi într-un rahat. Da, oamenii oglindesc părți din noi și ne atragem „abuzatorii” în funcție de sabotorii noștri interiori. Totuși, nu ești obligat să îi suporți în viața ta. Dacă ei apar, observă-i, sesizează-te vezi ce ai de schimbat la tine ca să nu mai atragi oamenii nepotriviți. Dacă nu știi cum să lucrezi cu tine, mergi la un psihoterapeut, consilier, coach sau altă persoană care te-ar putea ajuta să schimbi lumea ta interioară ca astfel de specimene să nu mai vină în zona ta în vecii vecilor, amin :)).
No Comments